Scatologia lirică – Şefele, de Werner Schwab

Teatru Odeon găzduieşte şi în această stagiune reprezentaţia Şefele preluată de la teatru Act în regia lui Sorin Militaru. Deşi de mulţi ani pe scenă spectacolul nu şi-a pierdut prospeţimea ba chiar a câştigat prin rodajul actriţelor.

Omul este o grămăjoară de rahat, chiar dacă vanitatea ne împiedică să vedem acest adevăr, iar lumea o imensă toaletă care aşteaptă să fie desfundată, iată ideea centrală a piesei lui Schwab.

Dar aceasta viziune pesimistă, negativă, care vine să sfideze toate canoanele şi preceptele umanismului, care intrigă şi irită şi care în mod normal ar trebui să inducă în spectator dezgust, opoziţie mergând până la revoltă, printr-un miracol al artei autorului de a mânui substanţa lingvistică, de a împleti umorul cu lirismul şi ironia, se impune şi devine convingătoare. Acidul criticii dramaturgului la adresa lumii dizolva toate valorile încetăţenite ale acesteia începând cu pietatea şi terminând cu iubirea maternă pentru copii. Spre deosebire de S.Beckett a cărui viziune sumbră asupra omului şi a culturii sale,

asupra absurdului existenţei ne este înfăţişată frust, la Schwab ea este ambalată în marele său talent poetic.

Spectatorul este condus cu măiestrie de autor prin labirintul dialogurilor dintre cele trei personaje feminine întruchipate de Grete (Dorina Lazăr), Erna(Emilia Dobrin)  aflate în pragul decrepitudinii dar încă măcinate de speranţe vii şi chinuitoare precum şi de Mariedl (Coca Bloos)  o veterană desfundătoare de latrine, senină şi împăcată cu ea însăşi căreia dramaturgul îi conferă rolul de a media disputele dintre primele două şi de a exprima în monologurile sale concepţia sa filosofică.

Toate zbaterile şi zbuciumările sufleteşti ale lui Grete şi Erna au un corespondent pe care Mariedl îl descoperă în munca sa cu fecalele de care este foarte mândră şi pe care o consideră de o importanţă covârşitoare. Orice contact cu materiile fecale este pentru ea un omagiu adus lui Isus. Mariedl a desfundat latrinele celor mai înalte personalităţi din oraş, cele mai importante evenimente ale vieţii ei sunt situaţiile inedite în care s-a aflat în luptă cu vreo toaletă încăpăţânată ce nu voia să cedeze. În cele din urmă cazurile sunt rezolvate, mâna ei fină reuşind mereu să înlăture neobişnuitele obiecte care blocau traseul excrementelor către canal.

Mariedl şi-a câştigat libertatea interioară şi pacea sufletească deoarece ştie mai bine decât oricine că lumea  în care trăim nu este decât o imensă latrină înfundată cu scaune tari, hârtie igienică şi alte deşeuri ce aşteaptă să fie desfundată, iar omul doar o grămăjoară de rahat. Fecala amestecată cu hârtie igienică îmbibată cu apă are consistenţa unei mâini omeneşti, spune pe un ton calm şi liniştit Mariedl.

În vreme ce Mariedl este dominată de o pace interioară ce se transferă prin jocul magistral al Cocăi Bloos şi spectatorilor, celelalte personaje prin contrast sunt stăpânite şi măcinate fie de fantasme sexuale, fie de speranţa unor căsnicii iluzorii, fie de cea a unei schimbări majore în viaţa unor copii apucaţi pe drumuri greşite.

Imensa libertate interioară de care beneficiază Mariedl îi conferă acesteia darul profeţiei. Într-un lung monolog de final ea se lansează într-o prezicere apocaliptică cu privire la viitorul celor două, Grete şi Erna.

Deoarece pentru autor a trăi înseamna a spera, la fel Grete şi Erna deşi se bucură una pentru răul celeilalte nu se pot împacă cu ideea că orice speranţă este pierdută, că orice perspectivă este sugrumată, că sunt abandonate în infern şi hotărăsc să comita încă un gest absurd, uciderea Mariedlei, gest care nu poate decât să confirme lipsa de sens a lumii în care ne aflăm.

Sunt de acord cu autorul traducerii, Dan Stoica, că suntem martorii unei capodopere a teatrului contemporan capabilă să se impună in conştiinţa publicului prin forţa textului dominat de lirism, dar şi de umor şi ironie amară la adresa unei lumi tot mai ostile şi mai neprietenoase cu creatorul său, omul.

Autorul piesei, Werner Schwab, a murit prematur la numai 36 de ani împins în ghearele alcoolismului tocmai de această lume, ce nu l-a valorizat şi nu l-a înţeles, pe care o respinge şi o condamnă în piesele sale.

Florian Liviu Ştefănescu  Bucureşti Octombrie 2010.